Se merge la Timișoara!


Politehnica Timișoara – Universitatea Cluj

Vineri, 22 Octombrie 2010, a fost o zi foarte rece de toamnă iar noi eram veniți după un egal acasă cu *** (1-1) și două înfrângeri consecutive împotriva celor de la Știința Craiova (3-0), respectiv Victoria Brănești (2-3).

FC Universitatea Cluj susținută de o mână de oameni făcea deplasarea pe Bega la echipa cu cei mai înfocați suporteri din vestul României. Avea să fie și ultima deplasare în care suporterii Timișoreni și-au susținut favoriții într-un ”derby” de tradiție împotriva noastră.

Meciul etapei cu numărul 12 al Ligii 1 din sezonul 2010-2011 avea să se încheie la egalitate (2-2) după ce am condus până în minutul 68 al partidei. Acel sezon dramatic urma să spulbere visele ambelor echipe, însemnând declinul din punct de vedere fotbalistic al timișorenilor. FC Universitatea Cluj urma să piardă calificarea într-o cupă europeană terminând pe locul 8 la câteva puncte diferență față de Gaz Metan Mediaș, în schimb ce Poli Timișoara pierdea campionatul în favoarea celor de la Oțelul Galați la o diferență de numai 4 puncte. Cum s-a desfașurat și ce a urmat acelui sezon controversat, rămâne în cărțile de istorie, pentru moment.

Acum, la aproape 8 ani distanță de acea zi, într-o postură în care nu ne-am fi imaginat că va fi nici una din echipele noastre, vă invităm să luați parte la prima deplasare a Peluzei Șepcile Roșii, din 2018. O deplasare cu o istorie bogată, o călătorie în timp pe un tărâm unde fotbalul a fost cândva o poveste ruptă din basme!

17 februarie 2018

Plecarea va avea loc la ora 6:00 (dimineața!) de pe platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca!

Înscrierile se pot face prin apel sau mesaj la 0757295259 sau prin completarea acestui formular.

Costul deplasării este de 70 RON dus-întors!

Vă rugăm sa veniți cu minim 15 minute înainte pentru o desfășurare cât mai bună a călătoriei.

Momente unice trăim, strigând mereu pe același ton,

Ce pentru unii-i o vocală, iar pentru noi e un simbol!

Haide ”U”! Tempo ”U”!